marți, 16 septembrie 2008

TABARĂ DE REABILITARE A MONUMENTELOR ISTORICE Partea a II-a Cetatea Alba Iulia, latura nordică, 17-25 septembrie 2008

CONCEPT: Amenajarea unui spaţiu multicultural prin reabilitarea unor elemente de fortificaţie din Cetatea Alba Iulia.

SCOP: Înfiinţarea unui Centru Cultural în paralel cu restaurarea in situ a unor elemente din Fortificaţia de tip Vauban din Alba Iulia. Centrul Cultural va găzdui ateliere pentru artişti, spaţii expoziţionale şi săli de curs pentru practica în domeniul reabilitării monumentelor istorice pentru studenţii de la facultaţile de profil.

PRECEDENT: În perioada 3-15 august 2008 în spaţiile RYMA din Cetate destinate amenajării Centrului Cultural s-a desfăşurat Tabara de Cercetare şi Reabilitare a Monumentelor Istorice – Partea I . Atelierele desfăşurate în cadrul taberei au avut ca scop dezvelirea unor repere fizice în timp ce au ajutat la reconstituirea istoriei elementelor de fortificaţie studiate. Astfel s-au descoperit sistemele vechi de canalizare ale grajdurilor habsburgice, pardoseli originale de piatră, s-au desfundat gurile de aerisire, de tragere şi golurile de ferestre zidite etc. S-au elaborat idei pentru viitoarele pavaje şi tamplării care vor fi montate în partea a doua a taberei şi s-a intocmit studiul de parament care completeaza astfel Proiectul Tehnic necesar avizării şi demarării procesului de restaurare propriu zisă.

ACTIVITĂTI:
Pe parcursul celor 9 zile vom începe reabilitarea fostelor spaţii militare cu respectarea principiilor tradiţionale a restaurării, astfel: vom invăţa cum să ţesem cărămida, cum să preparăm mortarul şi varul cu mijloace tradiţionale, vom restaura lemnul şi feroneria de secol XVIII, vom aşterne noi pardoseli în spaţiile interioare şi apoi vom lumina totul pentru a transforma spaţiul istoric într-o gazdă primitoare a manifestărilor culturale, artistice şi recreative. Spaţiul exterior va fi pregătit pentru însămânţare şi pentru amenajarea viitoarei grădini arheologice.



Tabăra va cuprinde:

  • Dezbaterea temei de intervenţie
  • Pregătirea terenului pentru amenajarea peisagistică, însămânţare
  • Curs despre caramidă, metode de ţesere a cărămizilor + aplicaţii practice
  • Curs despre tencuieli – degradări, remedii, materiale compatibile + aplicaţii practice
  • Varul în construcţii – reţeta, aplicaţii practice
  • Curs despre lemn – restaurare lemn, confecţionare tâmplării baroce
  • Curs despre metal – restaurarea elementelor din fier forjat şi confecţionarea de noi accesorii pentru porţile din lemn
  • Schiţa de schiţă: mobilier urban, modele panouri informative, iluminat arhitectural
  • Curs despre instalaţii electrice la monumente + aplicaţii practice
  • Proiecţii în aer liber de filme documentare, culturale şi de scurt metraj
  • Crearea albumului foto şi a catalogului informatizat al cursului.


PARTICIPANŢI ŞI CURSANŢI:

Tabăra se adresează studenţilor de la facultăţile de:

  • ARHITECTURĂ
  • ISTORIE
  • ARHEOLOGIE
  • ARTE PLASTICE
  • FOTO-VIDEO

dar şi liceenilor şi voluntarilor care doresc să contribuie la amenajarea viitorului Centrului Cultural din Cetatea Alba Iulia. Participanţii au posibilitatea să inveţe şi să practice meserie într-un mediu istoric natural, creând un model de reabilitare atât pentru celelalte spaţii din Cetatea Alba Iulia cât şi pentru alte monumente de acest gen.



Taxa de participare este opţională - 100 RON/persoană, incluzând cazarea participanţilor, 2 mese/zi şi suportul de curs.



ORGANIZATORI: Asociaţia R.Y.M.A. Alba Iulia în colaborare cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.



COORDONATOR :

Prof. Dr.conf. Toma Goronea – zidării, tencuieli, istoria Cetăţii



ASISTENŢI :

Prof. Conf. Gheorghe Anghel – istoric şi muzeograf

Arheolog. Inel Constantin – Muzeul Unirii Alba Iulia, arheologie, săpături

Arh. Cristina Cândea – funcţiuni arhitecturale, managementul patrimoniului, management cultural

Laura Cimpoeş – artist restaurator in lemn

Dan Anghel – restaurator lemn, metal si piatra

CONTACT: Pentru informaţii şi înscrieri vă rugăm să ne scrieţi pe adresa : cristina_candea005yahoocom sau să ne sunaţi la 0040720-542627
Fax: 00400258-816006 www.rymaalba.blogspot.com


Sponsorii declaraţi sau nedeclaraţi ai Asociaţiei RYMA pot face donaţiile în contul asociaţiei deschis la Banca Transilvania din Alba Iulia , cont IBAN RO47BTRL00101205115138XX.